Proiect pentru legalizarea producerii, deţinerii şi comercializării ţuicii şi de către gospodăriile ţărăneşti.

Există în ţara noastră un fenomen pe care nimeni nu se gândeşte să îl reglementeze în favoarea oamenilor. Acest fenomen îl reprezintă producerea de ţuică în gospodării. În acest moment, chiar şi în judeţul Argeş, sunt gospodării care produc ţuică pentru consum propriu sau comercializare restrânsă şi o fac la limita sau dincolo de lege. Acest lucru consider că este nedrept şi am tot spus de-a lungul anilor că această activitate trebuie să fie reglementată şi să nu mai fie văzută ca o infracţiune.

Există ţări din Europa, precum Germania sau Grecia, care şi-au reglementat astfel de activităţi şi au declarat anumite băuturi ca fiind tradiţionale, drept urmare producerea lor de către persoane fizice nu este ilegală, ba chiar încurajată. Au fost cazuri în care, chiar în judeţul Argeş, oamenii au fost amendaţi sau condamnaţi la închisoare cu suspendare pentru producţie de ţuică. Or asta consider că nu este un lucru corect din niciun punct de vedere.

Eu sunt în favoarea declarării ţuicii ca fiind un produs tradiţional şi să îi dăm un regim special de fiscalizare şi, astfel, oamenii să nu mai rişte să se aleagă cu dosare penale doar pentru că îşi produc în propria gospodărie această băutură. De asemenea, ţuica este produsă doar de anumite persone care deţin astfel de cazane, iar acele persoane au declarată o limită producţie proprie pe care este evident că nu o poate respecta şi automat intră sub incidenţa penală ceea ce mi se pare incorect.

Eu consider că acest lucru nu trebuie să se mai întâmple şi voi continua să susţin crearea unui regim fiscal special pentru această activitate din care pot avea de câştigat atât oamenii de rând cât şi statul român.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *