Să nu mai alegem tot timpul răul mai mic, ci să alegem BINELE CEL MARE!

La fiecare ciclu electoral, local, general sau prezidenţial, votul cetăţenilor a fost cu precădere unul al urii. Ura faţă de un anumit candidat, ura faţă de un anumit partid. Tot timpul s-a mers pe ideea alegerii unui rău mai mic. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care lucrurile merg aşa de rău în ţara noastră, pentru că votăm răul – mai mic sau mai mare, nici nu mai contează. Noi votăm răul. Nu ştiu de ce facem asta, dar ştiu că tot timpul a fost cineva care a capitalizat ura oamenilor şi a ajuns în funcţii cheie nu datorită priceperii ci datorită capacităţii de a capitaliza ura faţă de o persoană sau un partid.

Eu m-aş bucura dacă oamenii din judeţul Argeş mă vor vota la aceste alegeri parlamentare să merg în Camera Deputaţilor din simpatie şi încredere în mine. Să mă voteze pentru realizările pe care le-am avut în trecut şi pentru proiectele pe care îmi propun să le realizez în viitor. Aş vrea să fiu văzut de alegători ca fiind UN BINE, nu un rău mai mic. Sunt partide sau politicieni care au ca singur slogan sau proiect electoral scăparea ţării de anumite partide sau anumiţi oameni, însă proiectul meu este acela de a construi ceva în ţara asta, iar oamenii nocivi se vor exclude de la sine dacă îi înlocuim cu oameni capabili.

Scăparea ţării de anumite partide nu este o soluţie, pentru că partidele sunt compuse din oameni, iar oamenii, după cum bine aţi văzut, se transferă de la un partid la altul şi răul rămâne acelaşi. Aşadar, eu vă cer votul pentru că ştiu că pot să fac lucruri bune pentru judeţul Argeş, iar realizările din trecut sunt dovada că am această capacitate. Prin alegerea unui om bun şi capabil automat unul rău şi incompetent va fi exclus de la sine. Faptul că sunt oameni incapabili sau răuvoitori la conducerea ţării vedeţi şi voi, nu trebuie să vă spun eu. Ce trebuie să vă spun eu sunt proiectele şi soluţiile pe care le am la problemele societăţii, iar asta o fac cu fiecare ocazie. Aşadar, vă îndemn să mergeţi la vot şi să alegeţi cu convingerea că aţi făcut o alegere bună, nu că aţi ales un rău mai mic!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *